Portugalia se confruntă cu o nouă explozie a cazurilor de infectare provocate de COVID-19

Portugalia se confruntă cu o nouă explozie a cazurilor de infectare provocate de COVID-19
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 25/05/2022, 20:44

Un nou vârf de cazuri COVID-19 a fost atins în Portugalia, o țară unde varianta Omicron BA-5 a devenit dominantă. În prezent, statul european este lider mondial în ceea ce privește numărul de decese provocate de coronavirus.

Oficialii sanitari spun că subvarianta BA-5, detectată pentru prima dată în Portugalia la sfârşitul lunii martie, cunoaşte ”o creştere accentuată”, iar pe pe 23 mai, era ”dominantă” pe teritoriul ţării.

Într-un raport legat de evoluția COVID-19, un purtător de cuvânt al Institutului Naţional de Sănătate (INSA) a precizat că varianta Omicron BA-5 se află la originea a ”aproape 80% dintre noile cazuri”.

De asemenea, autoritățile sanitare au avertizat că decesele cauzate de COVID-19 sunt așteptate să crească în Portugalia în următoarele 30 de zile. Potrivit experților, numărul de decese provocate în urma infectării a crescut din 6 februarie, iar în aproximativ două luni, aceste valori s-au dublat, ajungând la 0,25%.

„Recomandăm să fie sporită monitorizarea cazurilor și să se transmită mesajul că pericolul pandemiei nu s-a încheiat încă. Vă recomandăm să folosiți măști ori de câte ori poate exista riscul de infectare. Utilizarea măștilor este recomandată în cadrul evenimentelor/concertelor în aer liber și evenimentelor în medii închise și în spații de lucru unde există o proximitate între lucrători de mai puțin de doi metri”, se menționează în raport.

În analiza de risc pregătită de grupul de lucru IST, se arată că „decesele zilnice în medie de șapte zile au crescut de la 20,3 la 30,3 din 16 mai, o creștere de 50% care va deveni mai pronunțată în zilele următoare”, precizează Antena3.

Documentul mai precizează că Indicatorul de Evaluare a Pandemiei (PAI) este, în prezent, peste „nivelul de alarmă” și „poate ajunge la 90 de puncte”, având în vedere numărul în creștere al spitalizărilor. Datele IST indică, de asemenea, că incidența medie pe șapte zile a crescut de la 14.267 la 27.388.

„Rezultatele testelor pozitive rămân la niveluri foarte ridicate, peste 59%”, se arată în raport, care pune pe seama acestei creșteri „eliminarea testării gratuite în farmacii, ceea ce determină publicul să se testeze doar pentru a confirma testarea efectuată în mod privat”.

Pentru a opri această creştere a numărului de noi infectări, guvernul portughez a reintrodus miercuri testele gratuite pentru depistarea COVID-19 în farmacii, disponibile pe reţetă medicală.

Portugalia este una dintre țările cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, având 95% din populație imunizată împotriva COVID-19.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×